Niciuna dintre opririle de pe traseul turnelui american al lui Mircea Cărtărescu nu a fost întâmplătoare, fiecare având importanța ei, concretă sau simbolică. Dar, după mine, întâlnirea cea mai semnificativă s-a petrecut în 8 aprilie la Dallas, orașul lui Will Evans, extraordinarul editor și animator cultural care a pus nu numai bazele editurii Deep Vellum, ci și ale unei adevărate mișcări literare, în cel mai neașteptat și mai defavorabil context cu putință.
Imaginați-vă o piață de carte – imensă, ce-i drept – în care sub un procent de 3% din toate volumele care se publică anual sunt cărți în traducere, abia 0,1 % dintre acestea fiind noutăți. Imaginați-vă apoi un oraș a cărui zonă metropolitană, a patra cea mai extinsă din Statele Unite, a depășit 8 milioane de locuitori, dar pe a cărui agendă de dezvoltare cultura înaltă, inclusiv literatura, ocupă o poziție modestă. Acesta este contextul în care s-a născut, în anul 2013, din viziunea și voința unui singur om care a știut însă cum să canalizeze în direcția acestui vis „imposibil” multe energii, editura Deep Vellum. În mai puțin de un deceniu, ea avea să devină – cu peste 1.000 de cărți traduse din 70 de limbi, semnate de scriitori din 100 de țări, și beneficiind de o librărie proprie în cartierul artistic al Dallas-ului, Deep Ellum – cea mai mare editură din SUA dedicată literaturii în traducere.
Tot ce facem la Deep Vellum – atât la editură, cât și la librărie – facem cu gândul la cititori. – Will Evans
Mircea Cărtărescu a ajuns la Dallas tocmai la timp pentru a aniversa împreună cu editorul său american cei 10 ani de existență ai Deep Vellum, sărbătoriți printr-o serie de evenimente care l-au avut în prim plan pe autorul romanului Solenoid, declarat de presa americană revelația actualului sezon literar. În patria cowboy-ilor, a rodeo-urilor și a muzicii country, într-un oraș caracterizat de spiritul antreprenorial, unde sloganul can-do se regăsește pe buzele tuturor, nici în domeniul culturii nu se poate construi fără o atitudine similară și fără să te înconjori de oamenii potriviți. Primul eveniment la care a fost așadar invitat să participe Mircea Cărtărescu a avut loc în ambianța sofisticată a unei reședințe din suburbii, fiind o întâlnire cu colaboratorii apropiați, membrii board-ului și donorii ce au contribuit în diferite moduri la fulminantul succes al unui proiect care, la început, nu părea să aibă prea multe șanse.
Vreți să știți de ce am publicat această carte? Ca să o pot citi! – Will Evans despre Solenoid
A doua zi, a părut că toată suflarea Dallas-ului literar venise să-l vadă pe Mircea Cărtărescu la dubla aniversare Deep Vellum 10 – The Wild Detectives 8. (Cu dedicație pentru Will Evans, adaug aici #literaryDallas, una dintre simpaticele găselnițe prin care a reușit să schimbe dinamica vieții literare locale.) Librăria The Wild Detectives, cu care Deep Vellum a făcut echipă de foarte devreme, e totodată un spațiu de evenimente culturale neconvenționale, unde orice amator de literatură, artă și muzică din oraș a trăit măcar o întâmplare memorabilă. În atmosfera electrizantă din curtea interioară înțesată de lume, împreună cu Mircea Cărtărescu a urcat pe scenă traducătorul Sean Cotter, cel care, înainte de Solenoid, și-a mai dovedit în câteva rânduri măiestria, cu volumul întâi din Orbitor, piatra de încercare a Crailor de Curtea Veche sau FEM, romanul Magdei Cârneci (pentru care a primit anul trecut unul dintre cele mai mari premii pentru traducere din SUA, PEN Translation Prize). Lecturii unui fragment din Solenoid i-a urmat o conversație despre vise, suprarealism, procesul subconștient al scrisului și puterea literaturii de a modifica destine, pe care publicul deja încălzit a punctat-o, așa cum făcuse și în timpul concertelor din prima parte a programului, cu strigăte și aplauze. În deschiderea momentului literar, texanii au putut să o cunoască și să o asculte citind pe Ioana Nicolaie, pe care Doru (Branea 🙂) a prezentat-o ca pe una dintre cele mai originale voci feminine din literatura română contemporană. După terminarea dialogului dintre Mircea Cărtărescu și Sean Cotter (nu și la finalul serii, în care concertele și petrecerea au continuat până târziu în noapte), coada la autografe a debordat pur și simplu în stradă.
Eu nu am vrut niciodată să devin faimos. Am vrut doar să scriu literatură. – Mircea Cărtărescu la Dallas
(Înregistrarea transmisiunii live a evenimentului de la The Wild Detectives poate fi urmărită pe pagina de Facebook a ICR New York AICI.)
Turneul care l-a purtat pe scriitorul român de pe o coastă pe cealaltă a continentului american și pe al cărui traseu s-au aflat borne de neocolit ale istoriei literare și culturale a Statelor Unite precum City Lights Bookstore din San Francisco, instituții prestigioase precum Seattle Pulblic Library și University of Texas at Dallas, dar și vibrante spații alternative ca The Wild Detectives și Inprint Houston, se va sfârși en panache mâine seară la librăria McNally Jackson din New York, unde Mircea Cărtărescu va avea un alt interlocutor redutabil, jurnalistul Alex Shephard de la The New Republic.
Turneul este organizat de Institutul Cultural Român din New York împreună cu Deep Vellum, cu ajutorul mai multor parteneri locali.