Pasiunea pentru ecologie, proiectele de conservare a patrimoniului și a biodiversității, precum și iubirea pentru peisajele transilvănene ale noului Rege al Marii Britanii sunt binecunoscute. Nu e de mirare deci că ambele vizite ale Prințului Charles la Institutul Cultural Român din Londra din perioada șederii noastre acolo au fost legate de preocupările pentru conservarea patrimoniului natural și istoric al uneia dintre cele mai frumoase zone ale României.
În 2014, Prințul Charles a răspuns invitației de a participa la deschiderea „Festivalului Transilvania”, organizat împreună cu Ambasada României și Fundația ADEPT în jurul unei expoziții cu lucrări ale mai multor artiști britanici pe care îi găzduise el însuși în anii anteriori pentru a transpune pe pânză unicitatea peisajelor din inima Transilvaniei. A fost prima oară când, venind în Casa României din Belgrave Square, viitorul rege pășea într-o misiune a țării noastre în străinătate. Avea să revină în primăvara lui 2018, pentru un eveniment compozit legat de aniversarea a 100 de ani de la Unirea Principatelor Române: vernisajul „Grădinii Marii Uniri” – o instalație florală amplasată în spațiul public, în fața Institutului -, lansarea primului volum al albumului Transylvania Florilegium (îngrijit de John Akeroyd și apărut, cu o prefaţă scrisă de către Prinţul de Wales, la editura Addison Publications), conferința profesorului Akeroyd, intitulată „România, un paradis botanic unic”, și vernisajul unei expoziții constând în 36 din cele 124 de acuarele incluse în Florilegium, semnate de artiști din întreaga lume.
„Grădina Marii Uniri” s-a născut dintr-un plan îndrăzneț (după cum s-a văzut, prea îndrăzneț): gândită ca o reproducere în context urban a unei pajiști cu floră sălbatică din zona carpatină, urma să fie prezentată ca parte a celui mai aristocratic festival al Londrei, Chelsea Flower Show, dar indecizia și retractările unor cofinanțatori au făcut ca ea să sfârșească, într-o variantă redusă atât ca ambiție, cât și ca dimensiuni, în altminteri exclusivistul decor oferit de Belgrave Square, în apropierea Palatului Buckingham. La pregătiri s-a lucrat mai mult de un an. După faza de planificare, a urmat perioada în care semințele au fost procurate și aduse din România, apoi plantate într-o pepinieră din Marea Britanie unde florile aveau să crească până la crearea de facto a grădinii-instalație în scuarul din centrul Londrei.
Redescopăr cu ochii umeziți de aburul nostalgiei fotografii din toate aceste momente: recuperarea răsadurilor într-o zi neverosimil de însorită, ca și cum primăvara de acasă și-ar fi proiectat razele până dincolo de Canalul Mânecii pentru ca florile noastre să-și fixeze mai ușor rădăcinile în solul britanic; transplantarea propriu-zisă, muncind cot la cot cu Lady Henrietta Pearson și profesorul John Akeroyd, botanistul regal (ah, cât m-au impresionat atunci mâinile pline de bătături, obișnuite cu grădinăritul, ale delicatei Lady Henrietta); comedia lipsei de unelte potrivite a unora dintre noi și convingerea hilară cu care am săpat colțul de grădină ce îmi revenise cu cea mai mare lingură pe care am găsit-o în bucătărie.
Curând după aceea pregătirile pentru vizita Prințului aveau să treacă în prim-plan. La scurtă vreme, m-am trezit față în față în față cu doi detectivi din garda personală a acestuia care veniseră să inspecteze în avans spațiile unde urma să se desfășoare evenimentul. Una dintre încăperile verificate a fost chiar sufrageria noastră, aflată deasupra Sălii „Enescu”. (Sufrageria aceea maiestuoasă cu stucaturi aurite și sofaua de culoarea plămânului, a cărei ușă o țineam mereu descuiată, de unde puteai audia concerte live și unde, într-una dintre ocazii, incapacitată din cauza unei mici operații, am primit vizitele inopinate ale mai multor muzicieni ce căutau birourile de la ultimul etaj. Dar asta e o altă poveste.) Ideea era ca, dacă ar fi fost nevoie, Prințul să se poată retrage aici pentru câteva minute ca să-și reîmprospăteze forțele.
Inspecția a decurs fără probleme până ce am considerat că se cuvine să divulg existența monstrului care bântuia prin încăperile apartamentului nostru și care ar fi putut să provoace neplăceri. Fețele detectivilor s-au întunecat brusc și, tocmai atunci, ca ascultând de o regie secretă, vădit deranjată de prezența străinilor pe teritoriul controlat de ea, și-a făcut apariția o fiară blănoasă, cu ochii dilatați de furie și urechile lăsate amenințător pe spate. Întrevederea a fost scurtă și ostilă – totuși, spre surprinderea mea, motanul Alaric a trecut de proba interviului și aprobarea a fost dată.
La momentul sosirii Prințului Charles, programul era cunoscut de toți cei implicați în cele mai mici detalii: regulile de protocol de la primire și de pe parcurs, traseul, fiecare oprire etc. Emoțiile s-au dovedit însă atât de copleșitoare, încât era imposibil să nu apară măcar o încurcătură. Fiecare mișcare a Prințului fusese stabilită cu precizie. Se convenise, de pildă, că va gusta din produsele tradiționale, dar va accepta o singură băutură – și se știau exact locul și momentul în care, spre mijlocul vizitei, urma să-i fie servită. Covârșit de importanța rolului ce îi fusese atribuit, cel însărcinat să o facă a uitat însă cu desăvârșire că trebuie să aștepte și s-a repezit să-i ofere paharul la intrare, imediat după primirea oficială, fiind refuzat cu o fermitate elegantă și o glumă care și-a atins fără întârziere ținta.
Noroc cu umorul Prințului, de care ne-am putut de altfel convinge pe tot parcursul vizitei. Înaltul oaspete s-a oprit să admire acuarelele expuse în Galeria „Brâncuși”, iar la etajul superior s-a delectat cu mica expoziţie culinară cu produse bio şi artizanale românești, a vorbit atât cu artiștii și restauratorii, cât și cu participanți din public, împărțind glume în stânga și în dreapta. Ultima oprire a fost pe terasa Institutului, de unde se putea distinge și conturul Grădinii, care îl reproducea aproximativ pe cel al hărții României Unite de la 1918. Arată bine Grădina, a venit replica Prințului, dar cel mai bine i-ar fi stat la Chelsea Flower Show.
Nu v-au scăpat, cu siguranță, în albumul foto amănuntele precum trandafirul pe care Prințul Charles îl purta la butonieră sau modelele florale de pe rochiile mai multor doamne. Tematica evenimentului fiind legată de botanică, toată lumea a încercat să fie în ton, inclusiv chef-ii de la restaurantul timișorean Musiu (inclus în prima ediţie, din 2018, a Ghidului Gault & Millau România), care au pregătit platourile cu gustări tradiționale, prezentându-le într-un mod cât se poate de original.
În tot acest timp, un etaj mai sus…
Dar ce vreau să spun cu această poveste, în afara faptului că aristocrația britanică e pur și simplu imbatabilă când vine vorba de grădinărit? Cultivați-vă cu grijă grădina, într-o zi s-ar putea să vă treacă pragul un viitor rege.
Grădina-instalație din Belgrave Square a continuat să capteze atenția trecătorilor mai multe luni și chiar să atragă vizitatori neobișnuiți precum domnul din fotografie, botanist amator și fotograf premiat, care mi-a mărturisit că își dedică viața studierii unei singure plante, Fritillaria (laleaua pestriță sau, în varianta „imperială”, Floarea Paștelui) și că pregătește despre această floare o expoziție în aer liber pe Southbank-ul londonez, intenționând să o prezinte din perspectiva mai multor domenii, de la botanică, la istoria religiilor și literatură. Am verificat ulterior pe internet atât denumirile florii, cât și numele botanistului-fotograf și pot confirma că domnul Laurence Hill există în realitate, nu a fost doar o emanație a fanteziei mele stimulate de bucuria grădinăritului.
Când am plecat de la Londra, în iulie 2018, Grădina românească din Belgrave Square era încă plină de flori, iar dintre frunze se pregăteau să-și arate rotunjimile primele căpșune.
În afara celor care îmi aparțin, fotografiile cu care am ilustrat acest articol au fost făcute de Răzvan Dănăilă și Alex Coman. Pot fi recunoscuți în ele Dan Mihalache (ambasador la Londra între 2016 și 2020, una dintre gazdele vizitei din mai 2018), dr. John Akeroyd, Sir Nicholas Pearson şi Lady Henrietta Pearson (Addison Publications), Florin Ghibirdic, Alina și Gabriel Săftulescu (Musiu/Kibuț), Magda Stroe și Raluca Cimpoiașu (ex-ICR Londra), Doru Branea (director al ICR Londra până în vara lui 2018).
CEVA LA MIJLOC 