Despre mine

DACIANA BRANEA – editoare, traducătoare, jurnalistă și promotor cultural. 

Din 2011, doctor în literatură română al Universităţii de Vest din Timişoara. Contributor la Dicționarul romanului central-european din secolul XX (coord. Adriana Babeți, Polirom, 2022). Texte în volumele: Michael Heim, Un Babel fericit (Polirom, 2000), Banatul din memorie (Marineasa, 2008), Adriana Babeți. Știința veselă (Editura MNLR, 2019) ș.a. 

Membră fondatoare a grupului interdisciplinar de cercetare şi a Fundaţiei „A Treia Europă” (1997). Între 1998 și 2004 am condus subredacția timișoreană a Editurii Polirom, unde am coordonat mai multe volume, iar în perioada 2004-2006 am fost director editorial al Editurii Brumar. 

În ultimii ani am fost implicată, în calitate de consultant pentru comunicare și marketing, în numeroase proiecte de promovare culturală în Marea Britanie și Statele Unite.

Foto © Johnny Vacar